Pe scurt…

S-a scurs ceva timp de când n-am mai trecut pe aici. Aproape că a trecut iarna…

Sunt bine, sănătoasă, dorm puţin, mânânc când îmi amintesc, am numai gărgăuni în cap, fac gafe şi când îmi dau seama mai fac o serie de gafe. Cam asta sunt eu în ultimul timp.

Cătă munceşte acum… şi de când m-am angajat începusem serios să citesc. Pe bune, le devoram, nu alta! Da’ cum la mine poftele ăstea vin şi dispar m-am trezit că plimb o carte în geantă de mai bine de două săptămâni. Bad, really really bad!

Motivul iniţial pentru care am dispărut din peisaj a fost că nu prea mai aveam despre ce scrie. Apoi s-au întâmplat prea multe, m-am schimbat, parcă cam brusc, totul pare să alunece în direcţii ciudate şi mi-ar fi greu să ţin pasul cu relatările.

Ce e de ştiut este că a venit timpul experimentelor.

(azi sunt ok.)

După 3 zile în care m-am trasformat uşor-uşor într-un zombie, astăzi m-am trezit odihnită. Am adormit uitându-mă la Grey’s Anatomy şi m-am trezit să închid calculatorul pe la 4 jumătate. La 6, după ce am dat o tură prin casă, am revenit în cameră şi mi-am deschis geamul, să intre răcoarea. Am visat că plecam să-mi dau examenul în Târgovişte şi pe drum m-am întâlnit cu felurite fiinţe mistice, care încercau să mă omoare. Dar am reuşit să mă odihnesc, asta contează!

M-am trezit la miezul zilei şi nu prea-mi pasă. Mi-am impus încă de când am deschis ochii că azi n-am să mă grăbesc. Mi-am făcut cafeaua şi acum îmi fac tabietul. Şi pentru prima dată, după mult timp, am chef de învăţat. O fi semn rău?

Despre 1 martie.

Nu ştiu câţi dintre voi mai ţin minte postarea în care eu mă miram de punctualitatea iernii. Ei bine, aşa cum a ţinut el să-mi reamintească printr-un comentariu la postarea respectivă, primăvara se lasă aşteptată.

Să vă povestesc ultimele 3 întâlniri cu ninsoarea? Am acceptat cu greu ninsoarea de pe 25 februarie. De fapt nu am acceptat-o, am făcut o criză de nervi. Nu e ca şi cum aş fi putut să-i trântesc uşa în nas, dar crede-mă, aş fi făcut-o fără niciun fel de remuşcare! Greu mi-a fost când s-a autoinvitat şi pe 28. Am spus că e ok, lasă, o ultimă vizită nu face rău, cu credinţa că până în decembrie nu o să ne mai întâlnim. Da’ să ningă tocmai pe 1 martie, un 1 martie în care-mi pusesem toate speranţele că lucrurile se vor schimba… da’ de unde, am impresia că cineva face mişto de mine.

Dragă primăvară, nu ştiu prin ce bar te-ai oprit, cine te-o fi agăţat, da’ sper să-ţi aminteşti în curând că ai o întâlnire cu mine!

Despre nevoi vacanţioniste.

Vacanţa bate la uşă. Timp pentru terminat cele 3 cărţi pe care le-am început în ultima săptămână. Timp pentru Gilmore Girls. Poate puţin timp numai pentru mine. Timp de weekend cu el. Am nevoie de toate ăstea.

Notă: Nu, nu există în DEX cuvântul "vacanţionist", dar cu siguranţă 
înţelegeţi ce am vrut să exprim.

Despre True Blood.

Din categoria – devorez seriale de televiziune – vă prezint aventura mea cu TRUE BLOOD.

Cum am aflat de serial? Vorbeam cu un coleg acu’ vreo 3 ani despre cărţi şi ajunsesem la partea în care eu îmi lăudam vampirii (Lestat, Armand) şi el menţionează ceva despre Vampirii Sudului. Văzând că eu nu reacţionez în niciun fel m-a întrebat dacă am auzit de True Blood, serialul fiind inspirat de cărţile din colecţia asta.

Am băgat la cap şi după vreun an jumate mă trezesc că urmăresc prima serie care mă cam plictiseşte… Plus că eram cam indignată din cauza scenelor de nuditate nu prea puţine la număr şi cantitatea de bulion impresionantă pe care o folosesc. Am renunţat la serial, suspinând după ai mei vampiri.

Acu’ o săptămână, fiind tot în sesiune, hai să mă uit la un episod. Episodul ca episodul, da’ din ce serial?! Din Grey’s nu apăruse nimic. Nici din Vampire Diaries. Nu parea aveam chef să mă uit singură la Sex and the city, iar la În derivă tre’ musai să ne uităm amândoi. Bun… şi îmi amintesc că astă vară Adi al meu se uita la True blood şi uite-aşa am văzut şi eu nişte episoade din seria a 3-a şi nu mai părea atât de plictisitor.

Ehe, gata! Decid să îi mai dau o şansă. Într-o săptămână l-am epuizat. Nu e cel mai frumos serial, ba chiar uneori pare o mare tâmpenie! Da’ are personaje carismatice, momente comice şi pe mine m-a câştigat.