Worst day ever. Wait… Hmm… Not really!

Am trecut prin atâtea chestii în ultimele luni… M-am simţit copleşită, uneori am tratat totul cu indiferenţă crezând că o să ajung să nu-mi pese, mi-am pus mintea şi gândurile, chiar şi conştiinţa pe off, sperând că atunci când mă voi… trezi nu vor exista consecinţe, că voi rămâine cu mândria, sufletul… intact.

Şi uite azi aici, în camera lui, scriind articolul ăsta. E ora 12. Trebuia să fiu de o oră la muncă. Pe scurt… am ieşit ieri în oraş, la o plimbare. A început ploaia, primul semn rău – aveam în picioare cizmele mele tip totoşei! :lol: Ne-am ascuns de ploaie într-un pub. M-am decis să rămân la el peste noapte… Şi am rămas. Şi a fost bine. Trezirea dimineaţă. Ajuns acasă, în faţa uşii. Caută cheia, fată dragă, în ditai geanta, în care aş putea intra confortabil chiar şi eu. Nici urmă de cheie. Scot tot din geantă, o întorc pe toate feţele, cheia ia-o de unde nu-i. Telefonul aproape descărcat, alt telefon în geantă la fel de descărcat. Dat telefoane peste telefoane, răspuns din părţi! Băut o cafea lângă un tonomat. Mâncat o spirală pe stradă. Rezolvat problema cu munca. Am jumate de zi liberă! Respirat adânc. Aleg să nu foiesc jumate de oraş ca să intru eu în casă aşa că aleg să-mi caut de treabă până ajunge primul membru al familiei acasă. Aleg biblioteca. Frig şi ploaie în continuare. Ajung la bibliotecă… dau cu capul în uşă. Zi sanitară! De aici ciuda şi nevii s-au transformat în râs- În portofel aproape bani din părţi… Până la urmă am ales să vin înapoi la el şi să mă calmez. Nici nu trebuia să plec. Mă iau cu vorba cu sora lui şi mai trece timpul. Mai beau o cafea şi încep să scriu aici.

E ciudat cum o zi din asta în care toate-mi merg pe dos poate fi aproape relaxantă. Te aştepţi la ce e mai rău şi asta poate fi chiar benefic uneori! Pentru că nişte nimicuri, pe care nu le băgai în seamă de obicei te pot face să te simţi bine. Şi în comparaţie cu “lunille mele de fiere” despre care povesteam mai sus… şirul ăsta de evenimente neplăcute pornite de la o cheie uitată (dumb me!) pare chiar o vacanţă.

zaz, tea & beziehungswaise

Uite-mă aici, trăind nişte clipe pe care le aştept de multă vreme şi nu ştiu cum sau ce soi de karma oi avea, da’ nu mă lasă deloc să mă bucur aşa cum ar trebui. Nu, da’ serios că-mi vine să mă iau la bătaie singură-singurică!

Nu vreau să mă îmbăt cu apă rece, dar chiar aş vrea ca bucuria mea să nu fie umbrită de nşpe mii de mici fleacuri care mă fac să mă simt cel puţin inconfortabil.

În curând o să apar aici cu o recenzie, dar mai întâi mă întorc la ceaiul meu şi la cartea mea… Mai am 3 capitole de citit şi tot îmi găsesc altceva de făcut. Pur şi simplu simt că nu vreau să mă despart încă de ea, de carte, de el, de Lasse.

Până atunci vă las cu Zaz.

(coşmar de septembrie.)

la naiba! în ce m-am băgat?! şi de ce voiam să ajung acolo? nu-mi pasă. merg înainte. oricât de idiot ar fi fost motivul. explozie. am amorţit. deschid ochii. am spatele jupuit şi plin de moloz. îmi simt mâinile pulsând. la naiba, ce-am făcut? cu obrazul lipit de pământ aştept un sfârşit. absenţa durerii. deschid ochii. ora 12. durerea s-a scurs sub forma a mii de ace. fir-ar! de ce mă chinui?

Despre colecţia primăvară-toamnă.

9 martie 2011

Sunt câteva chestii pe care credeam că nu le voi vrea ori face vreodată. Nu credeam că  am să mă îndrăgostesc. Perioada aia stupidă, primul val de îndrăgosteli din generală pe mine nu prea m-a prins ori dacă m-a prins a fost mult mai târziu faţă de colegele mele. Atunci am spus eu că dragostea nu-i făcută pentru mine. Hehe, ce copilă! Apoi niciodată n-am fost băieţoasă, da’ fuste şi pantofi cu toc?! Să le port eu?! Neeee!!! Le-am ocolit mereu, ba chiar şi acum! Pantalonii sunt prietenii mei, la fel bocancii şi sandalele uşoare. Acum însă încep să-mi lucească ochii la tot felul de pantofiori şi fustiţe şi mai că nu mă recunosc. Părul nu l-am vopsit până la 18 ani. În decursul a 3 ani am avut 2 culori – castaniu şi mai apoi roşcatul. Nici prin cap nu m-am gândit că aş putea încerca vreodată blondul. Eu şi blondul suntem în antiteză. Da’… de vreo două săptămâni jumate începem să ne împrietenim.

1 septembrie 2011

După mica prietenie de vreo lună, am renunţat la semi-blondul meu… cu promisiunea că o să-l mai încerc cândva! Nu ştiu de ce, da’ eu mă văd mămică blondă! :lol:

Despre lista de dorinţe.

Mi-a trecut prin cap azi să-mi fac o listă cu dorinţe. Aproape că uitasem că nu-s bună la făcut liste, da’ când trebuie să înveţi pentru un examen orice pare mai interesant de făcut, mai puţin învăţatul în sine, motiv pentru care uite că draga de mine scrie pe blog.

Mda, să ne întoarcem la teoreticul wishlist al meu. Ce ar trebui să conţină el? Dorinţe, logic! Da’ şi dorinţele ăstea sunt de mai multe soiuri, pe mai multe planuri. Sunt pe termen lung, pe termen scurt. Mai există dorinţe realizabile, nerealizabile, dorinţe stupide.

Păi, cum se face? Înşir toate cărţile pe care aş vrea să le am în bibliotecă, plus timpul liber şi cheful să le citesc? Fac o listă cu toate formaţiile pe care aş vrea să le văd într-un concert? Adaug şi actorii pe care aş vrea să-i văd măcar într-un spectacol? Să scriu negru pe alb că vreau pat cu baldachin şi să conduc o maşină sport decapotabilă?

Vrem să ne hrănim spiritul, să ne bucurăm ochii, să ne bucurăm de familie, prieteni, vrem să iubim pătimaş. Dorim să trăim fără regrete, să facem tâmpenii, să experimentăm.

Dorinţe profunde, superficiale… Până la urmă cum întocmeşti o astfel de listă? Sau mai bine lăsăm dorinţa să rămână… dorinţă, să ardă în suflet mai mocnit, mai cu flacără şi să explodezi de fericire când se îndeplineşte?